Comunicat de presă

În cursul zilei de duminică, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în cazul a 4.160 de evenimente, 2.516 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.644 fiind situații de urgență.

100 de premise de conducere au fost reținute pentru consum de alcool, de polițiștii rutieri prezenți pe principalele artere și 18 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 309 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 718 posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 187 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 194 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 28 de persoane și au fost depistate 11 persoane urmărite la nivel național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat aproape 8.000 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,2 milioane de lei.

Duminică, pompierii au efectuat 27 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 8 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 395.000 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.325 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 146 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 13 persoane.

De asemenea, polițiștii au salvat 3 persoane aflate în situații critice ( 1 persoană rătăcită/dispărută în medii ostile vieții și 2 persoane cu intenții suicidale).

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate 7 persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 19.737 de mijloace de transport și 88.526 de persoane, dintre care 7.305 cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 150.835 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 15 fiind acordate în ultimele 24 de ore.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut