Comunicat de presă

Sâmbătă, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.708 evenimente, 3.036 fiind circumscrise ordinii publice, iar 1.672 fiind situații de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru prevenirea accidentelor și au reținut 883 de permise, dintre care 125 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au retras 397 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 834 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 184 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 183 fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 29 de persoane și au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 12.369 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,8 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 52 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 11 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 418.300 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.342 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 168 pentru stingerea de incendii și 2 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, au intrat în țară 29.875 de mijloace de transport și 102.484 de persoane, dintre care 9.128 de cetățeni ucraineni.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.461 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 155.188 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 12 fiind acordate în ultimele 24 de ore.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut