Comunicat de presă

Principalele misiuni la nivel național, din ultimele 24 de ore, ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost prevenirea și combaterea faptelor ilegale, menținerea ordinii și liniștii publice, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Astfel, structurile operative ale MAI au desfășurat 4.512 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 2.996 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.516 în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța traficului rutier. Ca urmare a acțiunilor desfășurate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 1.066 permise (dintre care 181 pentru consum de alcool și 37 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 512 certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 984 de posibile infracțiuni, 29% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 271 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 284 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 43 de persoane și au fost depistate 12 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 13.304 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 5,3 milioane de lei.

Duminică, pompierii au efectuat 18 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat un obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 141.000 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.155 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 209 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor, au fost salvate 7 persoane. La rândul lor, jandarmii montani au salvat două persoane aflate în situații critice.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 19 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.461 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 155.207 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 19 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,5 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 26.518 mijloace de transport și 104.816 persoane, dintre care 7.628 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut