Comunicat de presă

În perioada 31.03 – 08.04.2024, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au efectuat aproximativ 313.400 de verificări în aplicația eDAC, fiind returnate 671 alerte, dintre care 35 referitoare la persoane care erau date în urmărire, 57 la persoane dispărute, 98 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 82 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

Aplicația eDAC este instalată pe dispozitive mobile folosite de structurile MAI, la nivel național, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, permițând efectuarea de interogări în sistemele informatice ale structurilor MAI și în bazele de date ale celorlalte state Schengen.

Reamintim că începând cu data de 31.03.2024, momentul aderării României la Spațiul Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, pasagerii care au intrat în țară venind din state Schengen sau au plecat către țări Schengen nu au mai fost supuși controlului documentelor de călătorie, în mod sistematic. În aeroporturi, efectivele MAI fac verificări aleatorii cu ajutorul dispozitivelor pe care este instalată aplicație eDAC.

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 49 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave.

Angajații din structurile operative ale MAI au desfășurat 4.554 de intervenții în sprijinul cetățenilor, 2.801 fiind pe linie de ordine publică, iar 1.753 în situații de urgență.

Polițiștii rutieri au avut în atenție identificarea conducătorilor auto care pot pune în pericol siguranța circulației și au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 606 permise (dintre care 62 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise). De asemenea, au fost retrase 422 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.007 posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuțiilor de serviciu, au prins în flagrant 203 autori de infracțiuni, care au săvârșit 214 fapte penale.

Tot în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 51 de persoane și au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 10.072 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei.

În cursul zilei de luni, pompierii au efectuat 142 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat 23 de obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 628 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 789.200 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.464 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 97 pentru stingerea de incendii și 4 pentru descarcerare. Au fost salvate 14 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 157.656 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 162 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

Gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări, la acest moment, este de 27,5 %.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 58.841 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 6.436  de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut