Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 65 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave.
În cursul zilei de ieri, personalul operativ al MAI a intervenit la 4.012 de evenimente, 2.506 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.506 circumscrise situațiilor de urgență.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 59.851 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 7.332 de cetățeni ucraineni.
Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.
În ultimele 24 de ore, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.956 de verificări, fiind returnate 62 de alerte, dintre care 5 referitoare la persoane care erau date în urmărire, 5 la persoane dispărute, 11 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 12 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Tot ieri, polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere pentru prevenirea accidentelor și au reținut 609 permise de conducere, dintre care 31 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au retrase 293 de certificate de înmatriculare.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 815 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 149 autori de infracțiuni, care au săvârșit 151 de fapte penale.
Miercuri, s-au dispus măsuri preventive pentru 72 de persoane și au fost depistate 27 de persoane urmărite național sau internațional.
În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 9.123 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei.
Pompierii au efectuat 191 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 36 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 795 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 878.500 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.271 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 62 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 4 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană cu intenții suicidale.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 5 misiuni aero-medicale, fiind salvate 4 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 158.727 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 156 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,9 %.