Comunicat de presă

În cursul zilei de ieri, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Astfel, personalul operativ al MAI a intervenit la 3.862 de evenimente, 2.383 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.479 circumscrise situațiilor de urgență.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 76.486 de persoane, care au intrat în țara noastră, dintre care 8.066 de cetățeni ucraineni.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen, sens în care nu există o evidență a acestor pasageri.

În aplicația eDAC, au fost efectuate 674.656 de verificări, fiind returnate 1.330 de alerte, dintre care 72 referitoare la persoane care erau date în urmărire, 107 la persoane dispărute, 206 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 165 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.

În acțiunile desfășurate, polițiștii rutieri au reținut 938 de permise de conducere, dintre care 40 pentru consumul de alcool și 14 pentru consum de droguri sau substanțe interzise.

De asemenea, au fost retrase 379 de certificate de înmatriculare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 844 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 163 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 171 de fapte penale.

Vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 58 de persoane și au fost depistate 30 de persoane urmărite național sau internațional.

În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 13.319 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 5,2 milioane de lei.

Pompierii au efectuat 147 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 28 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 625 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 618.500 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.242 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 41 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 158.997 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 147 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28%.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut