În ultimele 24 de ore, controalele privind respectarea regulilor pentru limitarea evoluției îmbolnăvirilor cu COVID-19 au fost intensificate.
Sâmbătă, 6 februarie a.c., la nivel național, au fost gestionate 1.767 de acțiuni punctuale și 1.780 de apeluri la S.N.U.A.U. 112.
În funcție de aspectele verificate, echipele mixte de control au fost alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ANSVA, ANPC, ai Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și ai autorităților locale. În total, au participat peste 16.500 de angajați.
Astfel, au fost verificați 6.500 de operatori economici, 201 operatori transport persoane, peste 10.000 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri, dar și peste 84.000 de persoane.
În urma acestor acțiuni, au fost aplicate aproximativ 9.500 de sancțiuni contravenționale ce însumează peste 1.600.000 lei.
Majoritatea acestora au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție. Au mai fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea ori pentru nerespectarea distanțării fizice. De asemenea, au fost sancționate contravenții precum nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private și nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.
Tot în cursul zilei de sâmbătă, în urma controalelor menționate, personalul MAI a întocmit șase dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, infracțiune prevăzută de art. 352 din C.P.
De asemenea, au fost primite nouă apeluri telefonice la linia TELVERDE 0.800.800.165, care au fost direcționate pentru verificări la nivelul Municipiului București și a trei județe, fiind semnalate, în special, nereguli privind purtarea măștii de protecție și păstrarea distanțării fizice.
Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară: evitarea zonelor aglomerate, păstrarea distanței față de alte persoane, purtarea măștii de protecție sanitară, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor.
Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.