Comunicat de presă

Astăzi, 1 martie 2021, s-a aprobat în ședința de Guvern Hotărârea de Guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Actul normativ statuează structura organizatorică și modul de funcționare a instituției prefectului, având în vedere modificările aduse Codului administrativ intrate în vigoare în luna ianuarie a acestui an. Astfel, funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică.

De asemenea, ca element de noutate reglementat de actuala hotărâre de guvern, menționăm stabilirea atribuțiilor subprefectului prin ordin al prefectului și nu prin fișa postului. Totodată, pentru eficientizarea activității, se înființează funcția de secretar general al instituției prefectului. Acesta va fi înalt funcționar public, subordonat nemijlocit prefectului și va avea rolul de a asigura conducerea operativă a instituției prefectului. Dintre principalele responsabilități specifice acestei funcții, menționăm: asigurarea stabilității funcţionării instituţiei prefectului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele instituţiei prefectului; coordonarea structurii/structurilor de specialitate prin care se realizează atribuțiile privind verificarea legalității de către prefect; monitorizarea primirii, distribuirii corespondenței și urmărirea soluționării acesteia în termenul legal; elaborarea de studii și rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare, pe care le prezintă prefectului; asigurarea transmiterii ordinelor prefectului cu caracter normativ către ministerul care coordonează instituția prefectului și publicării în monitorul oficial local al județului ori al municipiului București, precum și pe pagina de internet a instituției prefectului; îndrumarea secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale și ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor; gestionarea și urmărirea îndeplinirii măsurilor dispuse de către prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare; înaintarea către prefect a propunerilor cu privire la organizarea și desfășurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea și soluționarea petițiilor, precum și la arhivarea documentelor; alte atribuții prevăzute de lege sau sarcini date de către prefect.

Modificările aduse în organigrama instituțiilor prefectului se încadrează în limitele bugetare aprobate pentru anul 2021.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Operațiunea ,,Ghost Guns”, 131 de percheziții în București și șase județe. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut