Comunicat de presă

Ca urmare a propunerilor și recomandărilor primite de către Ministerul Afacerilor Interne, referitoare la campania inițiată de către organizația neguvernamentală „Declic” privind introducerea în programa de învățământ a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, a unor forme de pregătire vizând modul de cercetare și investigare a agresorilor sexuali, dorim să informăm că instituția noastră susține și încurajează astfel de demersuri.

La nivelul Ministerului Afacerilor interne există o preocupare continuă pentru identificarea celor mai bune modalități de consolidare a cooperării interinstituționale și îmbunătățirea pregătirii personalului propriu.

Astfel, una dintre inițiativele interinstituționale la care participă Ministerul Afacerilor Interne o reprezintă Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerul Justiției privind problematica victimelor infracțiunilor. Principalele preocupări vizează îmbunătățirea reacției autorităților în astfel de cazuri pentru a asigura o protecție reală a victimelor.
Precizăm că următoarea reuniune a Grupului de lucru este programată pentru săptămâna viitoare, întâlnire la care Ministerul Afacerilor Interne va fi reprezentat de un membru al echipei manageriale, cu rang de secretar de stat.

Menționăm că la nivelul M.A.I. există forme de pregătire în domeniul investigării infracțiunilor la viața sexuală şi a audierii minorilor, atât la nivelul formării inițiale a personalului cât și în procesul de pregătire continuă.

În acest sens, Direcția de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, a elaborat un „Ghid al polițiștilor de investigații criminale”, care a fost distribuit la nivel național.
De asemenea, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cooperare cu Direcția Generali de Poliție a Municipiului Bucureşti, a fost elaborat „Ghidul Metodologic privind audierea minorilor victime ale violenței”. Ambele documente sunt utilizate de către polițişti ca materiale de pregătire profesională și cuprind aspecte teoretico-practice în acest domeniu important şi sensibil.

Totodată, în anul 2021-2022, în programul de pregătire profesională continuă a polițiștilor a fost introdusă tema, „Aspecte practice privind audierea minorilor”, elaborată de către Direcția de Investigații Criminale şi diseminată tuturor structurilor de poliţie de Direcţia Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Începând cu acest an, această temă a fost prevăzută şi în programul de pregătire al elevilor din şcolile de agenţi de poliţie care urmează curriculum-ul diferențiat în domeniul investigațiilor criminale.

De asemenea, în anul 2019, a fost constituit în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului Bucureşti, Biroul de Agresiuni Sexuale, specializat pe linia combaterii acestui gen de infracțiuni, extinderea acestui model de structură de combatere a criminalităţii urmând a fi analizată în cadrul procesului de reorganizare a Poliției Române.
Atât polițiștii care fac parte din această structură specializată, cât şi o parte a celor din structurile teritoriale care instrumentează cauze ce au ca obiect agresiuni sexuale asupra minorilor, au participat la o serie de cursuri de pregătire la nivel național, dar şi internațional, seminarii sau sesiuni de pregătire care vor continua și pe viitor, obiectivul fiind acela de a avea un personal bine pregătit și în măsură să gestioneze activitatea pe această linie de muncă.

Menționăm faptul că, în programa Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la programul de studii de licență „Științe militare, informații și ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranță publică”, anul III Politie, în fişa disciplinei „Investigații Criminale” este prevăzută tema „Organizarea şi desfășurarea activităților efectuate de către polițist în cazul infracțiunilor contra libertății şi integrității sexuale”.
De asemenea, în cadrul programului de studii universitare de masterat „Poliție Judiciară”, este studiată disciplina „Managementul activităților de investigare a infracționalității circumscrise traficului de minori”.

Ministerul Afacerilor Interne va susține ca, în cadrul procesului de reorganizare a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, noua conducere să aibă in vedere, pe lângă aspectele de pregătire teoretică, atragerea de personal cu experiență în munca operativă, care să prezinte studenților metode şi tehnici eficiente de cercetare şi investigare a agresorilor sexuali.
Nu în ultimul rând, vă informăm că Poliția Română este în proces de operaţionalizare a
Registrului Național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, platformă care va contribui semnificativ la prevenirea infracțiunilor la viața sexuală.

Dorim să mulțumim organizațiilor și persoanelor fizice care și-au manifestat dorința ca polițiștii să fie pregătiți cât mai bine în domeniile specifice amintite, apreciem interesul societății civile pentru profesionalizarea angajaților instituției, și vă asigurăm de întreaga noastră deschidere pentru o colaborarea în numele asigurării siguranței și securității cetățenilor.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Operațiunea ,,Ghost Guns”, 131 de percheziții în București și șase județe. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut