Comunicat de presă

În contextul evenimentelor organizate astăzi, 30 iunie 2021, pentru  comemorarea victimelor Pogromului de la Iași, din anul 1941, Ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Bode, transmite următorul mesaj:

 

“Regret enorm implicarea autorităților polițienești în derularea evenimentelor tragice din acele zile de la Iași.

 

Ședința solemnă de azi din Parlament consacrată comemorării victimelor Pogromului de la Iași din anul 1941, precum și evenimentele organizate la Iași in aceste zile reprezintă un semnal puternic în direcția condamnării ferme a acestui moment tragic pentru România și evreii din România.

 

Ororile unui regim politic criminal și asumarea unui program ce viza în mod clar și fără echivoc excluderea evreilor din toate compartimentele vieții statului roman a dus la o tragedie fără margini, soldată acum 80 ani cu asasinarea unei treimi din populația evreiască a orașului Iași.

 

Cunoaștem astăzi prea bine împrejurările istorice care au dus la masacrarea unei populații lipsite de orice apărare, fie prin împușcare în curtea Chesturii de poliție în așa-numita „Duminică neagră”, sau chiar pe străzile Iașului, fie prin îmbarcarea în vagoane de marfă ermetic închise care vor deveni îngrozitoarele „Trenuri ale Morții”.

 

Evenimentele de comemorare din aceste zile sunt o bună ocazie pentru a îndrepta moral, chiar și tardiv, onoarea autorităților implicate și pentru a sublinia necesitatea unei educații de masă în spiritul promovării valorilor umane, a evidențierii în mod constant și apăsat a ceea ce a însemnat tragedia Holocaustului în România și necesitatea de a stopa din fașă orice manifestare xenofobă și rasistă, dând pilda evreilor din România.

 

 

Fie veșnică memoria victimelor Pogromului de la Iași!”

 

                                                                                                                     

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut