Comunicat de presă

Miercuri, 25 mai 2016, Direcţia Fonduri Externe Nerambursabile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de Autoritate Responsabilă, organizează Comitetul de Monitorizare FAMI-FSI și Conferința de închidere a Programului General “Solidaritatea și Gestionarea Fluxurilor Migratorii” (2007-2013) – deschiderea Cadrului financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne.Evenimentul a avut loc, Hotel Ramada Majestic, Bucureşti, între orele 08.30 – 17.00 şi a fost structurat pe două secțiuni, astfel că în cadrul primei părți a avut loc Conferința de închidere a Programului General “Solidaritatea și Gestionarea Fluxurilor Migratorii” (2007-2013) și deschiderea Cadrului financiar multianual 2014-2020, domeniul Afaceri interne, iar în a doua parte au avut loc lucrările Comitetului de Monitorizare aferent Programelor Naționale FAMI-FSI.În cadrul Conferinței au fost prezentate realizările PG SOLID 2007-2013, lecțiile învățate, precum și cele mai bune practici rezultate în urma implementării proiectelor finanţate prin Fondul European de Returnare, Fondul European pentru Refugiaţi, Fondul pentru Frontierele Externe şi Fondul European pentru Integrarea Resortisanţilor Ţărilor Terţe, iar în cadrul Comitetului de Monitorizare FAMI-FSI a fost analizat stadiul implementării proiectelor finanțate din fondurile alocate domeniului Afaceri interne, 2014-2020 (Fondul pentru Azil, Migrație și Integrare – Fondul pentru Securitate Internă).Evenimentul a găzduit în jur de 120 invitaţi din rândul înalţilor funcţionari, secretari de stat și alți reprezentanți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Finanțelor Publice, Autoritatea de Audit din cadrul Curții de Conturi a României, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice şi reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale care desfăşoară activităţi cu incidenţe în domeniul fondurilor europene nerambursabile.De asemenea, evenimentul s-a bucurat şi de participarea a doi reprezentanţi ai Comisiei Europene care au vorbit pe marginea colaborării dintre Comisia Europeană și Ministerul Afacerilor Interne în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile dedicate segmentului afaceri interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut