Comunicat de presă

La data de 21 octombrie 2021 a avut loc, la sediul MAI, întrevederea domnului Lucian Nicolae BODE, ministrul afacerilor interne, cu domnii Jean-Marie FIEVET și André CHASSAIGNE, deputați în cadrul Adunării Naționale din Republica Franceză. De asemenea, la activitate a participat și ES doamna Laurence AUER, ambasador al Republicii Franceze la București.

Vizita a avut loc în contextul elaborării de către cei doi deputați francezi a unui raport privind protecția civilă europeană și mecanismele de cooperare între statele membre UE.

Ambele părți au subliniat relațiile de cooperare excelente, dezvoltate atât la nivel bilateral în cadrul Parteneriatului Strategic, cât și la nivelul Uniunii Europene. Legat de cooperarea la nivel european, demnitarul român a menționat că pe timpul PRES FR a CONS UE cooperarea dintre cele două state se va intensifica.

Pe parcursul discuțiilor, au fost trecute în revistă principalele aspecte ale cooperării bilaterale, respectiv în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă, contextul epidemiologic actual dovedind încă o dată necesitatea cooperării între state pentru a putea depăși situațiile de criză. Astfel, Mecanismul european de protecție civilă a oferit un sprijin real statelor membre afectate de pandemie, România acționând constant și oferindu-și ajutorul altor state aflate în situații critice. De asemenea, țara noastră a beneficiat de asistență internațională după declanșarea  Mecanismului de Protecție Civilă, în luna octombrie a.c., Franța fiind una dintre țările care a acordat sprijin României.

În plus, partea franceză a menționat că pe timpul PRES FR a CONS UE se are în vedere avansarea dosarului Schengen.

În încheiere, ambele părți au apreciat întrevederea ca fiind una constructivă, cei doi deputați francezi urmând a avea vizite în teren și întâlniri cu responsabili din domeniul securității civile din România, în scopul înțelegerii modului în care funcționează la nivel național activitățile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, precum și cooperarea în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut