Astăzi, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bacău, la delegarea şi sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, au desfăşurat un număr de 5 percheziţii la sediile unor societăţi comerciale şi al unei primării din jud. Bacău.În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, din plângerea formulată rezultând faptul că funcţionari din cadrul unei primării din jud. Bacău i-au condiţionat unei persoane punerea în posesie asupra unei suprafeţe de 20 ha, de vânzarea acesteia la un preţ mult sub cel al pieţei. Din cercetări rezultă indicii temeinice cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de către funcţionarii din cadrul primăriei respective, prejudiciul urmând a fi stabilit în cadrul anchetei.Cu ocazia percheziţiilor efectuate, s-au ridicat cantităţi însemnate de înscrisuri ce formează o parte a probatoriului în cauză.Cercetările continuă pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale, extinderea cercetărilor cu privire la alte fapte şi persoane, ofiţerii anticorupţie ai S.J.A. Bacău urmând să desfăşoare activităţi procedurale pe baza delegărilor emise de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor SICE şi SAS din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice