Astăzi, Poliția Română efectuează 126 de percheziții domiciliare în Municipiul București și în mai multe județe din țară, printre care Mureș, Sibiu și Dolj, pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Ca urmare a infracțiunilor săvârșite, prejudiciul constatat se ridică la aproximativ 1,3 milioane de lei.
Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri, pornografie infantilă, trafic de migranți, înșelăciune, fals informatic (peste 100 de persoane înscrise în mod nereal în Registrul Național de Vaccinări), uz de fals, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, infracțiuni la regimul silvic și furt.
Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.
Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.
Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
***
Principalele misiuni ale structurilor MAI, în ultimele 24 de ore
Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de cele peste 27.000 de efective MAI, în cursul zilei de ieri.
Peste 9.800 de polițiști, 7.600 de jandarmi, 4.400 de polițiști de frontieră și peste 5.700 de pompieri au fost pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.
Astfel, angajații din structurile operative ale MAI au intervenit la peste 4.000 de evenimente sau misiuni speciale în sprijinul cetățenilor.
În cursul zilei de ieri, au fost înregistrate 718 de posibile infracțiuni, dintre care 22% au fost sesizate din oficiu.
Echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 82 de autori de infracțiuni care au săvârșit 88 de fapte penale. Totodată, polițiștii au depistat 21 persoane urmărite național sau internațional.
În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, polițiștii au aplicat 7.377 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de peste 2 milioane lei, iar jandarmii au aplicat 450 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 130 mii lei.
În urma acțiunilor polițiștilor rutieri, au fost reținute 495 de permise de conducere și au fost retrase 197 de certificate de înmatriculare. De asemenea, echipajele de poliție au intervenit în cazul a 10 accidente rutiere grave.
Pentru supravegherea și controlul frontiere de stat, în cele 81 de sectoare, polițiștii de frontieră au acționat cu peste 1.000 de mijloace tehnice. Astfel, punctele de trecere au fost tranzitate de peste 76.000 de persoane.
Totodată, în urma activităților desfășurate de polițiștii de frontieră, au fost depistați 31 de migranți ilegali și au fost reținute, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 255.800 de lei.
Ca urmare a manifestării unor tipuri de risc și pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pompierii militari au intervenit în 1.611 situații de urgență, dintre care 73% au fost misiuni SMURD.
De asemenea, au fost efectuate peste 109 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 6 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 311 de sancțiuni în valoare de peste 60 de mii de lei.
De asemenea, pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și 5 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Centrul Național de Conducere Integrată al MAI are în atenție situația operativă de la nivelul întregii țări pentru dispunerea măsurilor necesare în vederea eficientizării intervențiilor personalului MAI în sprijinul comunităților