Miercuri, 2 februarie a.c., efectivele Poliției Române, cu sprijinul altor structuri ale MAI, desfășoară 11 acțiuni operative, cu 43 de percheziții în mai multe județe ce vizează 4 domenii de activitate – combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și combaterea infracțiunilor la regimul armelor și munițiilor.
Una dintre acțiuni este efectuată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești. Aceștia desfășoară o razie pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru combaterea faptelor ilegale, în mai multe cartiere din municipiu.
Acțiunile polițiștilor din această dimineață urmăresc documentarea activității infracționale a mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, tulburarea ordinii și liniștii publice și favorizarea infractorului.
Polițiștii vor pune în executare 12 mandate de percheziție domiciliară
Principalele rezultate ale acțiunilor desfășurate de structurile MAI în ultimele 24 de ore
Menținerea ordinii și liniștii publice, siguranța rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, stingerea incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență au fost principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne în ultimele 24 de ore.
Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.010 evenimente, dintre care 2.164 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.846 situații de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.
Infracționalitate și siguranță rutieră
În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție au fost sesizate 729 posibile infracțiuni, dintre care peste 26% au fost sesizate din oficiu.
Polițiștii au prins în flagrant 125 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 140 de fapte penale, și au depistat 13 persoane urmărite național sau internațional.
De asemenea, efectivele de jandarmi au prins în flagrant 18 autori de infracțiuni.
De asemenea, în urma acțiunilor care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, au fost reținute 533 de permise de conducere și 262 de certificate de înmatriculare.
Sancțiuni contravenționale aplicate
În cadrul misiunile desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat aproximativ 9.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 2,5 milioane de lei.
În cursul zilei de marți, angajații IGSU au efectuat 67 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 13 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.500 lei.
Intervenții în situații de urgență și persoane salvate
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 14 persoane și s-a acordat asistență medicală de urgență pentru 1.373 de persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane.
De asemenea, polițiștii au intervenit pentru a salva o persoană care intenționa să își ia viața.
Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, au fost transmise și 9 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Tranzitul frontierei de stat
Frontiera de stat a fost tranzitată de 74.888 de persoane și de 31.062 de mijloace de transport.
Tot ieri, polițiștii de frontieră au reținut în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 6 milioane de lei.
De asemenea, polițiștii și polițiștii de frontieră au depistat 10 migranți ilegali.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE