În ultimele 24 de ore, misiunile MAI s-au axat, în principal, pe salvarea persoanelor aflate în situații de urgență, pe asigurarea unui grad ridicat de siguranță a persoanelor și protecția patrimoniului.
Personalul structurilor operative din MAI au intervenit la 4.087 de evenimente, dintre care 2.562 – circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.525 – circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Infracționalitate înregistrată
În urma activităților desfășurate de polițiștii din structurile de investigații criminale și dispozitivele de ordine publică, au fost prinși în flagrant 142 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 159 de fapte penale.
De asemenea, în urma activităților de investigații specifice, au fost identificați 5 de autori în 5 de dosare penale cu autor necunoscut, aflate în evidență.
Totodată, au fost depistate 10 persoane urmărite național sau internațional față de care s-au dispus măsurile legale.
La nivelul structurilor de poliție, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 741 de posibile infracțiuni, aproximativ 27% dintre acestea, din oficiu.
În același interval, efectivele de jandarmi aflate în executarea atribuțiilor de serviciu au prins în flagrant 14 autori de infracțiuni, care au săvârșit 11 fapte penale.
În urma activităților desfășurate de structurile MAI, au fost dispuse măsuri preventive pentru 26 de persoane.
Siguranță rutieră
În ultimele 24 de ore, au continuat inclusiv acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 711 permise de conducere și au retras 283 de certificate de înmatriculare.
Sancțiuni contravenționale aplicate
În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au aplicat peste 10.600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.6 milioane de lei.
De asemenea, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 45.723 de lei, iar polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de 85.350 de lei.
În ultimele 24 de ore, angajații IGSU au efectuat 26 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 2 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei.
Intervenții în situații de urgență și persoane salvate
Pe parcursul intervențiilor desfășurate în ultimele 24 de ore, pompierii au salvat 37 de persoane și au acordat asistență medicală de urgență pentru 1.078 de persoane.
În zonele montane și pe traseele turistice, au acționat 150 de jandarmi.
Pentru aplicarea măsurilor de autoprotecție, a fost transmis 1 mesaj de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.
Tranzitul frontierei de stat
Frontiera de stat a fost tranzitată de 166.934 de persoane și de 46.528 de mijloace de transport.
De asemenea, în urma activităților specifice, polițiștii de frontieră au constatat 14 infracțiuni.