Comunicat de presă

Sâmbătă, 12 martie a.c., structurile Poliției Române efectuează 3 acțiuni operative și 27 de percheziții pe trei linii de activitate: investigarea criminalității economice, trasporturi, precum și investigații criminale.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităților infracționale desfășurate de către suspecți, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.

Conform procedurilor, toate activitățile din această dimineață sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente.

Personalul structurilor operative din MAI a intervenit la 3.816 evenimente, dintre care 2.328 – circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.488 – circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție, au fost semnalate și înregistrate 719 posibile infracțiuni, peste 20% dintre acestea din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 110 autori de infracțiuni, care au săvârșit 109 fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 81 de persoane și au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional.

În urma acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, au fost reținute 608 de permise de conducere și au fost retrase 212 de certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 9.600 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 2,9 milioane de lei.

Vineri, reprezentanții IGSU au efectuat 739 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind astfel identificate 27 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 1.404 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1 milion de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea de primului ajutor medical pentru 1.079 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 5 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de 170.027 de persoane și de 44.663 de mijloace de transport.

 

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut