Comunicat de presă

În această dimineață, la nivel național, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 12 acțiuni operative și 40 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: arme, explozivi și substanțe periculoase, investigarea criminalității economice, investigații criminale, combaterea criminalității organizate și menținerea ordinii publice.

Polițiștii urmăresc identificarea și ridicarea mijloacelor de probă necesare documentării activităților infracționale desfășurate de către suspecți, urmând ca persoanele depistate să fie conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri.

Conform procedurilor, toate activitățile din această dimineață sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente.

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.836 de evenimente, dintre care 2.406 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.430 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență.

Miercuri, 16 martie a.c., la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 820 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea din oficiu.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea misiunilor zilnice au prins în flagrant 134 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 134 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 82 de persoane și au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 65 de autori în 56 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 681 permise de conducere și retrase 282 certificate de înmatriculare.

În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 8.570 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2,9 milioane de lei.

Miercuri, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 257 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 31 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 797 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 311.301 lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.143 de persoane.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 7 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni aero-medicale, fiind salvate 5 persoane aflate în situații de urgență.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.019 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 45 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 68,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.104 de mijloace de transport și 63.709 de persoane, dintre care 15.286 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut