Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.755 de evenimente, dintre care 2.325 au fost circumscrise menținerii ordinii și liniștii publice, iar 1.430 au fost intervenții circumscrise situațiilor de urgență, majoritatea fiind misiuni pentru acordarea primului-ajutor medical.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 105 autori de infracțiuni, care au săvârșit 105 fapte penale. La nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 814 posibile infracțiuni, peste 19% dintre acestea din oficiu.
Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 75 de persoane și au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional.
În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 54 de autori în 45 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.
Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 649 permise de conducere și retrase 256 de certificate de înmatriculare.
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat peste 9.037 de abateri de natură contravențională și au aplicat amenzi în valoare de peste 3,1 milioane lei.
De asemenea, polițiștii și polițiștii de frontieră au confiscat bunuri în valoare de peste 1,1 milioane lei.
Joi, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 222 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 39 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea, au fost aplicate 837 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 263.500 lei.
Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.045 de persoane.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 10 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 10 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.

De la începerea conflictului din Ucraina, 4.060 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România, dintre care 40 în ultimele 24 de ore. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 65%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.336 de mijloace de transport și 59.642 de persoane, dintre care 13.000 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut