Comunicat de presă

Marți, 5 aprilie, polițiștii rutieri desfășoară o acțiune de amploare la nivel național, acționând cu efective sporite pe principalele căi de intrare/ieșire din localități și în zonele cu risc de producere a accidentelor grave de circulație. Acțiunea are drept scop prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe descurajarea și sancționarea comportamentului agresiv în trafic.

În prima zi a săptămânii, la nivel național s-au produs 8 accidente rutiere cu consecințe grave, în urma cărora 3 persoane și-au pierdut viața și 6 au fost rănite grav. Polițiștii rutieri au fost prezenți pe drumurile din întreaga țară și au reținut 535 permise de conducere și 304 certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, personalul structurilor operative din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a intervenit la 3.813 de evenimente, dintre care 2.336 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.477  circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului-ajutor medical.

În ultimele 24 de ore, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 794 de posibile infracțiuni, peste 22,4% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Luni, în cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 135 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 138 de fapte penale. Totodată, s-au dispus măsuri preventive pentru 41 de persoane și au fost depistate 8 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.145 de abateri de natură contravențională pentru sancționarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane lei. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 140.000 lei.

În ultimele 24 de ore, reprezentanții IGSU au efectuat 143 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 16 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 474 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 222.000 lei.

Totodată, serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.197 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, luni, 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, un singur cetățean ucrainean a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.326 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 72,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.498 de mijloace de transport și 67.775 de persoane, dintre care 7.189 de cetățeni ucraineni.

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut