Comunicat de presă

Principalele misiuni ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au fost asigurarea unui climat normal de siguranță publică, prevenirea accidentelor grave, desfășurarea eficientă a controlului în punctele de trecere a frontierei și a intervențiilor în situații de urgență.

Efectivele MAI au intervenit la 4.469 de evenimente, 2.859 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.610 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 881 de posibile infracțiuni, peste 24% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, vineri, s-au dispus măsuri preventive pentru 55 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate de polițiști au fost identificați 18 autori în 20 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 144 de autori de infracțiuni care au săvârșit 165 de fapte penale.

De asemenea, polițiștii au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.794 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,7 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 175 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 29 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate, au aplicat 583 de sancțiuni contravenționale în valoare de 95.200 de lei.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 551 permise de conducere și au retras 341 de certificate de înmatriculare.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.290) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 80 pentru stingerea de incendii, 31 pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro – meteorologice periculoase.
Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 7 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 22 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 20 de persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.345 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 22.500 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 639 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 51.7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.561 de mijloace de transport și 83.315 de persoane, dintre care 7.236 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut