Comunicat de presă

La 31.05.2022 a avut loc primirea, de către domnul chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, secretar de stat, a domnului Andreas HOLZER, directorul Oficiului Federal de Investigații Criminale (Bundeskriminalamt / BK) din Austria.

Oficialul austriac a fost însoțit de către domnul Dieter CSEFAN, șeful Departamentului de combatere a criminalității organizate, respectiv domnul Alois ZÖRWEG, șef Direcție în cadrul BK Austria.

Vizita reprezentantului BK în România oferă un bun prilej pentru consolidarea cooperării polițienești transfrontaliere și a schimbului de bune practici la nivelul structurilor operative române și austriece, în contextul celor mai recente evoluții regionale în materie de securitate la frontiera de est a Uniunii Europene.

În cadrul discuțiilor, cele două părți au agreat reperele cooperării viitoare, cu accent pe combaterea criminalității organizate transfrontaliere, migrației ilegale, traficului de persoane, traficului de arme de foc, criminalității informatice.

Partea austriacă a apreciat în mod deosebit deschiderea MAI pentru continuarea cooperării fructuoase pe linia schimbului de date pentru lupta împotriva amenințărilor la adresa securității.

DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut