Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, principalele misiuni ale efectivelor Ministerului Afacerilor Interne au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență.

Angajații MAI au intervenit la 4.892 de evenimente, 3.135 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.757 circumscrise situațiilor de urgență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 148 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 155 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 879 de posibile infracțiuni, 19% dintre acestea fiind din oficiu.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 65 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 39 de autori în 29 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.010 contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 3,2 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 164 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 621 de sancțiuni contravenționale în valoare de 308.500 lei.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 694 de permise de conducere și retrase 265 de certificate de înmatriculare.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.412) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 137 pentru stingerea de incendii și 13 pentru descarcerare. Au fost emise 11 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.364 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 53.190 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 333 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,6%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.478 de mijloace de transport și 143.092 de persoane, dintre care 12.211  cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Auditului Intern în M.A.I. Citiți mai mult

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 197 de autori de infracțiuni. Mai multe detalii

24 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 19.000 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 626 de permise de conducere. Detalii aici

Sari la conținut