Comunicat de presă

Structurile Poliției Române desfășoară, astăzi, 9 august a.c., 8 acțiuni operative și 18 percheziții în dosare penale din domeniile investigații criminale, combaterea crimei organizate, investigarea criminalității economice, arme, explozibili și substanțe periculoase.

În ultimele 24 de ore, angajații MAI au intervenit la 5.225 de evenimente, 3.447 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.778 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 993 de posibile infracțiuni, peste 19% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 179 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 175 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 21 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 73 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 38 de autori în 34 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.989 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 105 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 461 de sancțiuni contravenționale în valoare de 175.000 lei.

Polițiștii rutieri au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea și combaterea accidentelor grave de circulație, fiind reținute 619 permise de conducere și retrase 220 de certificate de înmatriculare.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.349) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 113 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Au fost emise 28 de mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 13 persoane. De asemenea, polițiștii au salvat o persoană care încerca să se sinucidă.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, 4 cetățeni ucraineni au depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.369 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 54.089 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 428 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 32.785 de mijloace de transport și 140.131 persoane, dintre care 11.667 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut