Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, acordarea asistenței medicale de urgență au rămas principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Efectivele MAI au intervenit la 4.110 evenimente, 2.642 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.468 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul unităților de poliție au fost semnalate 852 de posibile infracțiuni, peste 22.5% dintre acestea fiind din oficiu.

Pe parcursul executării misiunilor, echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 137 de autori de infracțiuni care au săvârșit 141 de fapte penale.

17 persoane urmărite național sau internațional au fost depistate de polițiști în cursul zilei de ieri.

Polițiștii de la Judiciar, în baza probatoriilor administrate în cauzele penale aflate în lucru au dispus, în ultimele 24 de ore, măsuri preventive pentru 77 de persoane. În urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 53 de autori în 38 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Siguranța rutieră continuă să fie o prioritate pentru polițiștii rutieri, care au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 572 de permise de conducere și retrase 255 de certificate de înmatriculare pentru abaterile constatate.

De asemenea, polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au constatat 8.260 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, în cursul zilei de joi, 145 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 616 sancțiuni contravenționale în valoare de 174.450 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.218) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 57 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 10 persoane.

În ultimele 24 de ore au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 19 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.384 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 68.695 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 409 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39.4%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.042 de mijloace de transport și 88.187 de persoane, dintre care 11.124 de cetățeni ucraineni.

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut