Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, domnul chestor general de poliție Bogdan DESPESCU, a avut vineri, 14 octombrie 2022, o întrevedere cu doamna Kari JOHNSTONE, Directorul Biroului de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane, instituție din cadrul Departamentului de Stat american.
Întâlnirea, care face parte din consultările periodice avute cu partenerul extern, a constituit un bun prilej de a discuta aspecte ce țin de prevenirea și combaterea traficului de persoane. Totodată, au fost prezentate demersurile României pentru reducerea și controlul fenomenului traficului de persoane. În acest sens, demnitarul român a evidențiat activitatea intensă a polițiștilor din structurile de combatere a criminalității organizate, concretizată prin destructurarea mai multor grupări organizate, precum și cea de prevenire și asistență acordată victimelor, derulată de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
Oficialul american a remarcat progresele înregistrate de la ultima întrevedere cu partea română desfășurată în contextul vizitei la Washington, în luna mai 2022, a ministrului Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae BODE. Totodată, a reiterat recomandările făcute României în cadrul Raportului publicat în luna iulie a acestui an.
Cei doi oficiali au convenit asupra necesității continuării de către autoritățile române a eforturilor de prevenire și combatere a traficului de persoane, ale căror rezultate pozitive au readus țara noastră în Tier 2 (Nivelul 2) în cadrul Raportului.
Un alt subiect abordat a fost cel legat de răspunsul României la criza refugiaților din Ucraina. Ca urmare a măsurilor luate de autoritățile române, la acest moment nu există un risc imediat al refugiaților din Ucraina la trafic de persoane. Doamna Kari Johnstone a transmis aprecierea pentru eforturile depuse de țara noastră pentru a garanta siguranța refugiaților ucraineni, având în vedere situația vulnerabilă în care se regăsesc aceștia.