Comunicat de presă

350 de percheziții și 61 de acțiuni operative efectuează, miercuri, 19 octombrie a.c., efectivele Inspectoratului General al Poliției Române, la nivel național, împreună cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în baza mandatelor emise de magistrați, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: criminalitate economică, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și criminalitate organizată.

Astfel, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, pun în executarea peste 300 de mandate de percheziție domiciliară și mai mult de 400 de mandate de aducere, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți, criminalitate informatică și infracțiuni împotriva patrimoniului cu consecințe deosebit de grave.

În cadrul acestei operațiuni coordonate, sunt desfășurate 34 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri, urmând a fi puse în executare 193 de mandate de percheziție domiciliară și 236 de mandate de aducere, precum și 4 acțiuni operative pe linia combaterii criminalității informatice, urmând a fi puse în executare 16 mandate de percheziție domiciliară și 24 mandate de aducere.

Totodată, polițiștii și procurorii efectuează activități pe linia combaterii pornografiei infantile, traficului de persoane și minori, urmând a fi puse în executare 51 mandate de percheziție domiciliară și 76 de mandate de aducere, precum și acțiuni pe linia combaterii macrocriminalității economico-financiare, urmând a fi puse în executare 67 de mandate de percheziție domiciliară și 74 de mandate de aducere.

Una dintre misiuni se desfășoară în județul Timiș, unde polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Timișoara efectuează 18 percheziții domiciliare, în județul Timiș, la membrii unei grupări infracționale organizate implicate în traficul intern și internațional de droguri de risc și mare risc, dar și substanțe cu efecte psihoactive.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliția Română.

Tot în această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călărași, efectuează percheziții domiciliare, într-un dosar penal ce vizează probarea activității infracționale a trei persoane, care, în cursul anului 2022, ar fi comercializat droguri de risc (cannabis) și de mare risc (cocaină), în județele Călărași și Ilfov și în municipiul București.

Acțiunea beneficiază de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Operațiunea amplă de astăzi face parte dintr-o serie de inițiative similare, cu scopul de a crea un climat optim de siguranță al cetățenilor și, nu în ultimul rând, de protecție a victimelor infracțiunilor.

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.027 evenimente, 2.583 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.444 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 836 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 54 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 34 de autori în 25 de dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 140 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 137 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 521 de permise de conducere și au retras 249 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 6.540 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.2 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 183 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 698 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.700 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.239) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 48 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 5 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 23 de persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.387 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 77.098 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 419 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27.2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.716 mijloace de transport și 66.887 de persoane, dintre care 7.601 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut