Comunicat de presă

În această dimineață, la nivel național, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 84 de percheziții domiciliare și 8 acțiuni operative, în baza mandatelor emise de magistrați, pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și transporturi.

Dintre acestea, 42 de percheziții sunt efectuate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, în vederea destructurării a două grupări infracționale organizate, specializate în acordarea de bani cu camătă.

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.611 evenimente, 3.215 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.396 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 921 de posibile infracțiuni, aproximativ 23 % dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 23 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 12 autori în 8 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 206 autori de infracțiuni, care au săvârșit 225 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au continuat acțiunile care au vizat menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație. În urma abaterilor constatate, polițiștii rutieri au reținut 721 de permise de conducere și au retras 263 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.662 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,4 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat 7 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.161) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 82 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane. De asemenea, polițiștii au salvat o persoană aflată în situație critică.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate 8 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 80.352 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 37 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 25.379 de mijloace de transport și 103.877 de persoane, dintre care 8.779 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut