Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.238 de evenimente, 2.863 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.375 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 884 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 27 de persoane.

În urma investigațiilor desfășurate de polițiști au fost identificați 16 autori în 11 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

De asemenea, echipajele de poliție au depistat 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Sâmbătă, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 190 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 185 de fapte penale.

Polițiștii rutieri au reținut, în cursul zilei de ieri, 825 de permise de conducere și au retras 286 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.470 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au aplicat, sâmbătă, 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.500 de lei în urma controalelor pe linia prevenirii situațiilor de urgență.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.119) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 85 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 7 persoane.

La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată într-o situație critică.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 7 misiuni aero-medicale, fiind salvate 7 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.388 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 82.819 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 40 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 23%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.860 de mijloace de transport și 86.732 de persoane, dintre care 9.158 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut