La data de 7 noiembrie a.c., din inițiativa ministrului Lucian Nicolae Bode, a avut loc, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, o întâlnire cu istorici și universitari, reprezentanți ai principalelor institute de cercetare ale Academiei Române, ai Arhivelor Diplomatice, IICCMER, Bibliotecii Naționale, precum și ai societății civile. La această întâlnire a fost abordat subiectul accesului la documentele din Fondul Arhivistic Național, cu referire specială la cele create în perioada regimului comunist.
Ministrul Lucian Nicolae Bode a reiterat dorința MAI de a soluționa această problemă în mod democratic și transparent, în conformitate cu angajamentele asumate de România în politica sa internă și în relațiile internaționale, de respectare a dreptului cetățenesc la informație. În acest context, a fost adus în discuție proiectul de hotărâre a Guvernului privind declasificarea unor informații clasificate cuprinse în documente ce aparțin Fondului Arhivistic Național, aflate în depozitele Arhivelor Naționale. Celor prezenți le-a fost adus la cunoștință faptul că proiectul a fost îmbunătățit, eliminându-se excepțiile de la declasificarea unor categorii de documente, stadiul actual de avizare și activitățile ce urmează a fi întreprinse pentru finalizarea acestuia (într-un termen de aproximativ două săptămâni de la data prezentei).
O parte a invitaților și-a exprimat îngrijorarea față de situația existentă în prezent și au solicitat rezolvarea cât mai rapidă și completă a acesteia. Au fost luate în discuție diferite aspecte ale accesului la documentele din Fondul Arhivistic Național și au fost examinate unele dintre posibilele modalități de îmbunătățire a cadrului normativ actual. La finalul întâlnirii, cei prezenți au fost de acord că trebuie făcuți pași înainte în soluționarea problemelor juridice și tehnice intervenite în practica accesului cercetătorilor la documentele din Fondul Arhivistic Național.
La propunerea conducerii MAI, cei prezenți au fost de acord ca această primă întâlnire să fie urmată și de altele, în interesul comun al eficientizării accesului la documentele esențiale pentru cercetarea istoriei României.
Conducerea MAI și a Arhivelor Naționale mulțumește tuturor participanților: Daniel Șandru, președinte IICCMER; Ștefan Bosomitu, IICCMER; Matei Gheboianu, Șef catedră Facultatea de Istorie, Universitatea București; Florin Abraham , director INST; Adrian Cioflâncă, director, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România; Mioara Anton, dir. adj. Institutul de Istorie „N. Iorga”; Cosmin Popa, cercetător, Institutul de Istorie ”N. Iorga”; Cristian Vasile, cercetător Institutul de Istorie „N. Iorga”; Adrian Cioroianu, director Biblioteca Națională a României; Mihai Burcea, istoric; Dumitru Lăcătușu, istoric; Mihai Demetriade, istoric CNSAS; Doru Liciu, Șeful Arhivelor Diplomatice, Ministerul Afacerilor Externe; Mircea Stănescu (ANR-SANIC); Florin Cântic (ANR-SJAN Iași); Klara Guseth (ANR-SJAN Maramureș).