Având în vedere scăderea din ce în ce mai accentuată a temperaturilor, fapt ce impune folosirea diferitelor surse de căldură, Ministerul Afacerilor Interne transmite următoarele recomandări pentru populație, pentru evitarea incendiilor care se pot solda cu victime și pagube materiale majore:
-nu folosiți improvizații la instalațiile de încălzire, în special la cele care funcționează cu gaze naturale sau energie electrică;
-nu utilizați mijloace de încălzire defecte sau deteriorate;
-curățați coșurile de fum înainte de folosirea sobelor sau a mijloacelor similare de încălzire;
-nu lăsați copiii să stea sau să se joace în apropierea mijloacelor de încălzire, în special a celor care produc flacără deschisă.
Incendiile reprezintă un pericol major pentru viața și integritatea persoanelor, iar utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecțiuni reprezintă o sursă principală a acestor incendii.
În luna octombrie 2022, peste 600 de imobile au fost afectate de incendii, la nivel național, iar în urma acestora 20 de persoane au decedat și 32 au fost rănite.
În context, amintim faptul că Ministerul Afacerilor Interne derulează, prin DSU și IGSU, un proces de pregătire a populației în cazul producerii unor situații de urgență. Caravana „Fii pregătit” și Centrul mobil de instruire a populației pentru răspuns la situații de urgență simulează modul de manifestare a incendiilor la locuință, a unui cutremur și a fenomenelor meteo extreme.
Până la acest moment, la nivel național, 30.405 persoane au beneficiat de instruire în cadrul acțiunilor organizate în acest scop.
De asemenea, vă reamintim că tot cu scopul de a preveni afectarea gravă a populației în cazul producerii unor situații de urgență, Ministerul Afacerilor Interne utilizează sistemul RO-ALERT. De la începutul acestui an, la nivel național au fost transmise peste 2.740 de mesaje de avertizare.
RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme sau alte situații care amenință grav comunitățile.
Reamintim faptul că în cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora, întrucât această situație de urgență comportă o abordare diferită, dificil de anticipat. Ulterior producerii unui seism, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu se pot transmite informații cu privire la punctele de distribuție a ajutoarelor de urgență).
Deși primirea mesajelor poate crea disconfort pentru anumiți cetățeni, dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele grave pe care le pot genera situațiile de urgență.
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE