În această dimineață, structurile Poliției Române desfășoară 3 acțiuni operative și 157 de percheziții, în dosare penale care vizează, în principal, combaterea criminalității organizate și a infracțiunilor cu articole pirotehnice.
Astfel, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R., polițiștii efectuează percheziții în municipiul București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Buzău, Brăila, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vaslui pentru identificarea și indisponibilizarea oricăror bunuri interzise la deținere, în special a articolelor pirotehnice care fac obiectul desfășurării de operațiuni fără drept. Perchezițiile au loc în contextul instrumentării unor dosare penale, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și a celor vizând materiile explozive.
În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și intervențiile în situații de urgență.
Polițiștii și jandarmii au intervenit în 2.776 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.695 de situații de risc pentru cetățeni. Cele mai multe intervenții, respectiv 1.449, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, s-a acționat pentru stingerea a 61 de incendii și au fost efectuate 11 misiuni pentru descarcerare.
Ca urmare a intervențiilor pompierilor militari au fost salvate 19 persoane.
Totodată, Inspectoratul General de Aviație a executat 11 misiuni aero-medicale fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni și au depistat 32 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 858 de posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 30 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 17 autori în 15 dosare penale cu autor necunoscut, aflate în evidență.
Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 148 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 382 de permise de conducere, dintre care 45 pentru consum de alcool și 7 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au aplicat peste 4.200 de sancțiuni contravenționale, iar pompierii, în urma celor 73 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 271 de sancțiuni contravenționale.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 101.641 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 625 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,7%.
Frontiera de stat a fost tranzitată de 74.860 de persoane cu 16.714 mijloace de transport, dintre care 9.304 cetățeni ucraineni.