Comunicat de presă

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Arad, sub coordonarea procurorului de caz, desfășoară cercetări cu privire la o societate comercială care ar fi depus mai multe înscrisuri false pentru a obține, în urma unei licitații organizate de o instituție, un contract de deszăpezire. Prejudiciul cauzat depășește 30.240.000 de lei.

În cauză, se efectuează percheziții, joi, 26 ianuarie a.c., pentru documentarea și probarea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

La nivel național, în această dimineață, efectivele Poliției Române desfășoară 93 de percheziții domiciliare și 16 acțiuni operative pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: criminalitate organizată, arme, explozivi și substanțe periculoase, criminalitate economică și investigații criminale.

În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii au intervenit în 1.984 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.278 de situații de risc pentru cetățeni, cele mai multe fiind de tip medical.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 153 de autori de infracțiuni și au depistat 11 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 728 de posibile infracțiuni, aproximativ 26% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 42 de persoane.

În urma acțiunilor întreprinse de polițiști pentru prevenirea și combaterea  încălcării legislației rutiere, au fost retrase 265 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 571 de permise de conducere, dintre care 53 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau de alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 7.412 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei, iar pompierii, în urma celor 100 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 443 de sancțiuni contravenționale.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 21 de persoane, iar piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 9 misiuni aero-medicale.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 110.009 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 511 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 38,5%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 64.564 de persoane cu 19.429 de mijloace de transport, dintre care 8.275 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut