În ultimele 24 de ore, peste 11.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu peste 6.000 de mijloace de intervenție, au continuat gestionarea situațiilor de urgență produse de fenomenele meteorologice periculoase.
În prezent, traficul rutier este blocat pe un drum național din județul Galați și pe alte 12 județene, de pe raza județelor: Buzău, Bacău, Brăila, Galați, Dâmbovița și Vrancea, unde se acționează cu utilaje de deszăpezire și material antiderapant, urmând a fi redate circulației în momentul în care condițiile vor permite desfășurarea traficului rutier în siguranță.
Din cauza zăpezii, traficul rutier este restricționat pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată de peste 7,5 tone pe 3 drumuri naționale din județul Galați.
Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică se înregistrează întreruperi în 14 localități din 4 județe ( BZ, DB, PH și VN) fiind afectați 527 de consumatori.
*
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 3.404 evenimente, 2.126 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.278 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 617 posibile infracțiuni, 25,3% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 37 de persoane.
Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 195 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 175 de fapte penale.
De asemenea, echipajele de poliție au depistat 7 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În ultimele 24 de ore, în urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, au fost retrase 240 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 606 permise de conducere, dintre care 105 pentru consum de alcool și 15 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.799 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,9 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 13 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 2 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 de lei.
Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 61 de persoane.
Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 8 misiuni aero-medicale, fiind salvate, astfel, 6 persoane aflate în situații de urgență.
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.398 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 110.841 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 7 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 41,5%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.841 de mijloace de transport și 65.601 persoane, dintre care 6.612 cetățeni ucraineni.