Instalațiile improvizate de încălzire reprezintă un risc major pentru viețile celor care le folosesc
Utilizarea mijloacelor de încălzire cu defecțiuni sau improvizații ori necurățarea corespunzătoare a coșurilor de fum reprezintă principalele cauze generatoare de incendii în sezonul rece.
Astfel, în perioada 01 ianuarie – 02 februarie a.c., 834 gospodării au fost afectate de incendii, în urma cărora 17 adulți și 3 copii au decedat, iar 41 de persoane, dintre care 2 copii, au fost rănite.
Pentru a evita astfel de situații, asigurați-vă că o persoană autorizată va verifica, repara și curăța coşurile de fum cel puţin o dată pe an. O altă măsură foarte importantă constă în stingerea întotdeauna a focului din sobă înainte de culcare, fiind astfel înlăturat pericolul intoxicării cu monoxid de carbon.
De asemenea, este recomandat să nu folosiți sobele şi a alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
Totodată, este recomandat să instalați un detector de incendiu în locuința dumneavoastră. Acesta va declanșa alarma încă din stadiu incipient al unui incendiu, ceea ce poate fi un factor important pentru salvarea locuinței și a vieții.
Informații privind măsurile și modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unor situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro/ și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Pentru orice situație de urgență prin care treceți sau de care aveți cunoștință sunați la numărul unic de urgență 112.
****
În ultima săptămână, 27 ianuarie – 2 februarie 2023, pompierii militari au desfășurat 9.818 misiuni pentru sprijinirea și salvarea persoanelor aflate în situații de urgență și a bunurilor acestora.
Pe timpul misiunilor, pompierii militari au salvat 346 persoane aflate în dificultate, iar echipajele de descarcerare au acționat în 51 situații pentru extragerea victimelor implicate în accidente rutiere.
La nivel național, în perioada de referință, echipajele SMURD au acționat pentru gestionarea a 7.948 cazuri pe timpul cărora 7.945 de persoane au fost asistate medical.