Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și a intervențiilor în situații de urgență.

Polițiștii și jandarmii au intervenit pentru gestionarea a 2.099 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.365 de situații, cele mai multe, respectiv 1.119, fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 92 de incendii și au efectuat 2 misiuni pentru descarcerare.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 695 de posibile infracțiuni, aproximativ 23% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 52 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 149 de autori de infracțiuni și au depistat 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 276 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 651 de permise de conducere, dintre care 58 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 8.722 de sancțiuni contravenționale.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 9 persoane.

Personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 18 de misiuni aero-medicale, fiind salvate, astfel, tot atâtea persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.399 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 114.962 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 307 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 40.4%.

Frontiera de stat a fost tranzitată de 74.538 de persoane cu 21.949 de mijloace de transport, dintre care 6.987de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut