Vineri, 17 martie 2023, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și ai I.P.J. Arad – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desfășoară percheziții în municipiul București și în județul Timiș într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracțiuni grave, precum spălarea banilor și evaziune fiscală în domeniul jocurilor de noroc.
Activitățile infracționale ar fi fost comise pe teritoriul României, de către un grup infracțional format din cetățeni sârbi și cetățeni români.
În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.413 de evenimente, 2.137 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.276 circumscrise situațiilor de urgență, misiunile principale fiind, în continuare, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, și acordarea asistenței medicale de urgență.
În intervalul de incidență, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 767 de posibile infracțiuni, aproape 28% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din polițiști și jandarmi au prins în flagrant 134 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 132 de fapte penale. Față de 58 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 319 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 678 de permise de conducere (dintre care 47 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise).
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.411 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 189 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 671 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 528.500 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.036 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 72 pentru stingerea de incendii și 10 pentru descarcerare.
Pompierii, pe parcursul intervențiilor de ieri, au salvat 8 persoane.
De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație executat 14 misiuni aero medicale pentru transportul pacienților care aveau nevoie de asistență medicală de urgență, fiind salvate 13 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.401 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 123.444 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 348 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 45%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.315 de mijloace de transport și 69.634 de persoane, dintre care 7.608 cetățeni ucraineni.