Efectivele Poliției Române efectuează, luni, 20 martie a.c., 53 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile investigarea criminalității economice și combaterea criminalității organizate.
În această dimineață, polițiștii din Teleorman efectuează 23 de percheziții domiciliare, într-un dosar pe linie economico-financiară. De asemenea, polițiștii din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, investigații criminale, criminalistică, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale și ordine publică urmează să pună în executare și mai multe mandate de aducere.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, dosarul fiind instrumentat de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Teleorman, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.224 de evenimente, 2.809 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.415 circumscrise situațiilor de urgență, misiunile principale fiind, în continuare, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, și acordarea asistenței medicale de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 840 de posibile infracțiuni, 28% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică formate din polițiști și jandarmi au prins în flagrant 230 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 239 de fapte penale. Față de 30 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 351 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 978 de permise de conducere (dintre care 142 pentru consum de alcool și 16 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise).
Polițiștii și jandarmii au constatat 12.022 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 4,6 milioane de lei.
Pompierii au efectuat 48 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate două obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 114 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 89.000 de lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.136 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 131 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare.
Pompierii, pe parcursul intervențiilor de ieri, au salvat 9 persoane. La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată în situații critice.
De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație executat 12 misiuni aero medicale pentru transportul pacienților care aveau nevoie de asistență medicală de urgență, fiind salvate 11 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 123.686 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 6 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 55.2%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 21.908 mijloace de transport și 85.580 de persoane, dintre care 7.502 cetățeni ucraineni.