Comunicat de presă

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.184 de evenimente, dintre care 2.834 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.350 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 750 de posibile infracțiuni, aproximativ 30% dintre acestea fiind din oficiu.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 198 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 192 de fapte penale, iar față de 22 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 333 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 847 de permise de conducere, dintre care 108 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 11.281 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 4,1 milioane de lei.

Duminică, reprezentanții IGSU au efectuat 44 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 6 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. În urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale, în valoare de 156.000 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.094 de persoane.

De asemenea, pompierii au acționat, la nivelul întregii țări, în cazul a 111 misiuni pentru stingerea incendiilor și în cazul a 11 intervenții de descarcerare. Pe parcursul misiunilor, au fost salvate 9 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.402 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 125.241 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 11 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 43,2%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 20.764 de mijloace de transport și 84.607 persoane, dintre care 8.311 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut