Comunicat de presă

Efectivele specializate ale Poliției Române efectuează, astăzi, 54 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile combaterii criminalității organizate și investigarea criminalității economice.

De asemenea, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.635 de evenimente, dintre care 2.911 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.724 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 887 de posibile infracțiuni, peste 21% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 43 de persoane.

Au fost prinși în flagrant 164 de autori de infracțiuni care au săvârșit 169 de fapte penale, și au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliție au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au reținut 504 de permise de conducere (dintre care 42 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise) și au retras 288 de certificate de înmatriculare.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.678 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2.9 milioane de lei.

Tot ieri, pompierii au desfășurat 152 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 601 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 182.000 lei.

În ceea ce privește misiunile desfășurate de pompieri, cele mai multe (1.471) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 45 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 7 persoane.

De asemenea, polițiștii aflați în executarea misiunilor zilnice au salvat o persoană care se rătăcise.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 29 misiuni aero-medicale, fiind salvate 25 persoane aflată în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 133.357 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 184 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 35,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.953 de mijloace de transport și 81.619 de persoane, dintre care 9.523 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut