Comunicat de presă

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și acordarea asistenței medicale de urgență reprezintă principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore.

Astfel, structurile MAI au intervenit la 4.359 de evenimente, 2.782 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.577 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 797 de posibile infracțiuni, 23% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 165 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 168 de fapte penale, iar față de 77 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Totodată, au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 306 certificate de înmatriculare și au fost reținute 574 de permise de conducere, dintre care 76 pentru consum de alcool și 3 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.110 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproape 3,2 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 226 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 1.110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 532.101 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.342 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 55 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 22 misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflată în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 135.579 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 107 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 45,5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.066 de mijloace de transport și 95.806 persoane, dintre care 14.477 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut