Comunicat de presă

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 5.141 de evenimente: 3.454 au fost circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.687 circumscrise situațiilor de urgență.

În peste 160 de cazuri s-a acționat pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase care au fost înregistrate în 66 de localități din 14 județe (Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brașov, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Timiș, Vrancea).

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari,  pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 232 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 727 de permise de conducere, dintre care 110 pentru consum de alcool și 9 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 843 de posibile infracțiuni, aproximativ 20% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 202 autori de infracțiuni, care au săvârșit 211 fapte penale, iar față de 36 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii și jandarmii au constatat 8.912 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei.

La rândul lor, în cursul zilei de sâmbătă, pompierii au efectuat 41 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 133 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 80.000 de lei.

Pe parcursul intervențiilor efectivelor MAI, au fost salvate 16 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.418 cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 136.329 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 18 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 34,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 43.119 mijloace de transport și 168.843 de persoane, dintre care 17.536 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut