Comunicat de presă

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Personalul structurilor operative a intervenit la 5.617 evenimente, 3.861 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.756 circumscrise situațiilor de urgență.

Polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi pentru fluidizarea circulației și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Au fost retrase 328 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 825 de permise de conducere, dintre care 173 pentru consum de alcool și 21 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

De asemenea, la nivel național, au fost prinși în flagrant 212 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 218 de fapte penale, și au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Totodată, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 49 de persoane.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.026 de posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au constatat 10.659 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 43 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 12 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 205.500 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.437) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 108 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 16 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 24 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 22 persoane aflate în situații de urgență.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.423 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 138.089 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 19 permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 55.416 mijloace de transport și 229.390 de persoane, dintre care 18.051 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut