Comunicat de presă

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne,  Cătălin Predoiu, și întreaga conducere a MAI mulțumește tuturor celor implicați în acțiunea de căutare și prindere a bărbatului din județul Gorj care, în urmă cu șapte zile, a rănit o persoană cu o armă de foc.

Polițiști de la Direcția Operațiuni Speciale, Direcția de Investigații Criminale, luptători ai Serviciului Independent de Acțiuni Speciale, de la IPJ Gorj și din județele limitrofe, jandarmi de la IJJ Gorj și județele limitrofe, dar și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și ofițeri ai Direcției Generale de Protecție Internă, au acționat, timp de 7 zile, oră de oră, fără întrerupere, pentru evitarea producerii oricărui incident, identificarea și prinderea urmăritului în cauză.

Imediat după incidentul din seara zile de 14 iulie au fost alocate forțe și mijloace suplimentare, inclusiv tehnică de supraveghere aeriană, iar pe parcursul acestei săptămâni, activitățile au fost coordonate de la nivelul MAI și al inspectoratelor generale de poliție și jandarmerie.

Ca urmare a profesionalismului, devotamentului și implicării forțelor MAI, în toată această perioadă, nu a fost pusă în pericol viața sau integritatea corporală a vreunui cetățean, deși bărbatul era înarmat și exista un risc ridicat de producere a unui alt incident.

Conducerea ministerului mulțumește, în mod special, cetățenilor care au sprijinit structurile ministerului în acțiunea desfășurată, dovedind un adevărat parteneriat cu structurile MAI și spirit civic.

De asemenea, ne exprimăm recunoștința pentru rolul important avut de reprezentanții mass-media în reușita operațiunii, jurnaliștii păstrând un echilibru între nevoia de informare a publicului și urgența intervenției.

În aceste momente bărbatul se află în custodia polițiștilor și urmează să fie încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut