Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.
Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 5.092 de evenimente, dintre care 3.255 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.837 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 980 de posibile infracțiuni, aproximativ 19% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 164 de autori de infracțiuni care au săvârșit 171 de fapte penale, iar față de 56 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
În plus, au fost depistate 34 de persoane urmărite național sau internațional.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru fluidizarea circulației pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța participanților la trafic. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 280 certificate de înmatriculare și au fost reținute 645 de permise de conducere – 66 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.624 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 127 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 18 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 571 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 262.500 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.461 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 94 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 2 persoane.
La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane aflată într-o situație critică (rătăcită/dispărută într-un mediu ostil vieții).
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 26 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 24 persoane aflate în situații de urgență.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 139.931 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 128 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,9%.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 44.349 de mijloace de transport și 178.080 de persoane, dintre care 16.069 de cetățeni ucraineni.