Comunicat de presă

Instituția Prefectului – Municipiul București anunță că, în data de  03.08.2020, ora 16.00, s-a desfășurat şedinţa extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.

În temeiul prevederilor art. 23 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15 din 28.02.2005, cu completările şi modificările ulterioare şi ale art. 10 din H.G. nr. 1491/09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă,

    Având în vedere:

–  Hotărârea de Guvern nr. 588/2020 pentru modificarea și completarea anexelor 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de  COVID-19,

–  Hotărârea nr. 38/2020 a C.N.S.U.,

– Adresa Direcției de Sănătate Publică a Municipiului  București cu număr de înregistrare în Instituția Prefectului – Municipiul București 16838/03.08.2020,

          Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă  a adoptat în unanimitate următoarele măsuri:

  • Participarea CFR Călători SA în calitate de membru cu drepturi depline in cadrul Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
  • Instituirea obligativității purtării măștii de protecție potrivit normelor legale în vigoare,  în perimetrul pietonal din Centrul Vechi delimitat de următoarele artere de circulație: Splaiul Independenței – Calea Victoriei – Strada Doamnei – Bulevardul I.C. Brătianu.
  • Instituirea obligativității purtării măștii de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, în piețe, târguri și expoziții pe întreaga durată a programului de funcționare a acestora.
  • S-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, în zonele de așteptare a mijloacelor de transport în comun (stații STB, stații și peroane CFR, autogări).
  • Totodată, pentru organizatorii de evenimente sau spectacole în aer liber se instituie obligația de a pune la dispoziția participanților măști de protecție și obligația participanților de a purta masca de protecție, potrivit normelor legale în vigoare, pe toată durata de desfășurare a acestora, de la accesul și până la ieșirea din zonă.

    Măsurile adoptate prin Hotărârea nr. 13/2020 a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, intră în vigoare de la data aducerii la cunoștința publicului prin orice mijloc.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Operațiunea ,,Ghost Guns”, 131 de percheziții în București și șase județe. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut