Comunicat de presă

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.426 de evenimente, 2.912 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.514 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 895 de posibile infracțiuni, aproximativ 22% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 136 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 132 de fapte penale. Față de 70 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Au fost depistate 18 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 372 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 643 de permise de conducere, dintre care 54 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.943 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 124 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 35 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 359 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 491.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.174) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 131 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.

Totodată, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 18 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.433 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 144.656 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 113 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,9 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.342 de mijloace de transport și 91.435 persoane, dintre care 9.318 cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut