Astăzi, 24 octombrie a.c., efectivele Poliției Române desfășoară 95 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice, investigații criminale și ordine publică.
Polițiștii Serviciului Grupuri Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, pun în aplicare 12 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în incinta unei unități de penitenciar, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
În perioada noiembrie 2022 – iulie 2023, liderul grupului, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, a coordonat activitățile membrilor, cu privire la procurarea și introducerea în interiorul penitenciarului a unor cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și cocaină) destinate atât consumului propriu, cât și comercializării către alte persoane încarcerate.
Astfel, pe un alt palier infracțional, alți trei suspecți sunt bănuiți de implicarea în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată, deținere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, în formă continuată, complicitate la infracțiunea de trafic de persoane și complicitate la infracțiunea de spălarea banilor.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, pun în executare astăzi, 24 octombrie, 46 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Bistrița Năsăud, Bihor, Constanța, Dolj, Hunedoara, Ilfov, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Giurgiu, Dâmbovița și în municipiul București, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.
Astfel, în urma cercetărilor a reieșit faptul că, începând cu luna ianuarie 2020, prin intermediul a 23 de societăți comerciale, bănuiții ar fi solicitat fonduri publice printr-un programul, prezentând date și documente false. Prejudiciul este estimat la 4.086.000 de lei.
* * *
În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.931 de evenimente, 3.227 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.704 circumscrise situațiilor de urgență.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.103 posibile infracțiuni, peste 23 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 197 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 190 de fapte penale. Față de 64 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 323 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 610 permise de conducere, dintre care 75 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.247 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 155 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 28 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 597 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 742.000 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, 1.409 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 141 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 3 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 20 de persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.451 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 146.028 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 148 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,5 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 18.885 de mijloace de transport și 76.934 de persoane, dintre care 8.375 de cetățeni ucraineni.