În această dimineață, efectivele Poliției Române desfășoară 25 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigații criminale și investigarea criminalității economice.
În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.387 de evenimente, 2.787 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.600 fiind situații de urgență.
Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 174 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 213 fapte penale.
Totodată, au fost depistate 33 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Aproape 17% din cele 882 de posibile infracțiuni semnalate la nivelul structurilor de poliție au fost sesizări din oficiu.
Echipajele de poliție rutieră au retras 309 certificate de înmatriculare și au reținut 490 de permise de conducere, dintre care 66 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
Polițiștii și jandarmii au constatat 9.333 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de aproximativ 2,8 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 163 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 30 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 747 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 479.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.235) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 146 pentru stingerea de incendii. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 6 persoane.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate tot atâtea persoane.
În ultimele 24 de ore, un cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.452 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 146.213 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 83 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 27,5 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.300 de mijloace de transport și 82.401 de persoane, dintre care 9.503 cetățeni ucraineni.