Efectivele Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 37 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.
Într-un dosar de evaziune fiscală, în județul Mureș, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Poliției Municipiului Târgu Mureș, cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand” Târgu Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
***
În cursul zilei de ieri, structurile MAI au intervenit în cazul a 3.889 de evenimente, 2.552 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.337 circumscrise situațiilor de urgență.
Polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Ca urmare a neregulilor constatate, au retras 301 de certificate de înmatriculare și au reținut 554 de permise de conducere, dintre care 43 pentru consum de alcool și 10 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.
De asemenea, la nivel național, au fost prinși în flagrant 163 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 161 de fapte penale, iar la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 838 de posibile infracțiuni.
Tot cursul zilei de ieri, au fost depistate 26 de persoane urmărite național sau internațional, iar față de 93 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Polițiștii și jandarmii au constatat 7.808 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,6 milioane lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 155 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 672 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 549.501 lei.
Dintre misiunile pompierilor, 1.743 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 39 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 20 persoane.
La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane cu intenții suicidale.
În ultimele 24 de ore, la nivel național, piloții Inspectoratului General de Aviație au efectuat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 12 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.453 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 147.886 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 112 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 39,7 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.023 mijloace de transport și 72.466 de persoane, dintre care 7.761 de cetățeni ucraineni.